Marte

Marte (planetă) este al patrulea corp ceresc al sistemului solar. Numele acestei planete vine de la zeul roman al războiului. Uneori mai este numită şi „Planeta Roşie” datorită înfăţişării sale văzută de pe Pământ.Culoarea roşiatică se datorează oxidului de fier prezent pe suprafaţa planetei .

Marte este o planetă terestră cu o atmosferă subţire , printre caracteristicile suprafeţei se numără şi craterele de impact ce amintesc de Lună , dar şi vulcani, văii, deşerturi şi calote glaciare polare ce amintesc de Pământ.Pe Marte se gaseşte cel mai înalt munte cunoscut al Sistemului Solar Olympus Mons(26.000 m alt.) şi cel mai mare canion Valles Marineris.În anul 2008 , în trei articole publicate în revista Nature s-au adus dovezi despre un crater de impact , uriaş lung de 10.600 km şi lat de 8.500 de km care este de apoximativ patru ori mai mare decât craterul Bazinul Polul Sud-Aitken de pe Lună. Până la misiunea Mariner 4 din 1965 se bănuia că există apă lichidă pe suprafaţa planetei . Aceste bănuieli se bazau pe variaţiile suprafeţelor luminate şi a celor întunecate , în special al celor din zonele polare ale planetei , ce păreau a fi continente şi mări , iar dungile negre erau interpretate ca fiind râuri . Odată cu această misiune s-a dovetit că aceste caracteristici erau doar iluzii optice , cu toate acestea Marte ar putea avea condiţii de viaţă pentru microorganisme şi apă în stare solidă descoperită de misiunea Phoenix Mars Lander pe 31 iulie 2008 .Marte are doi sateliţi mici şi diformi(Phobos şi Deimos) care ar putea fi doar asteroizi capturaţi de gravitaţia planetei.Marte poate fi văzut cu ohiul liber de pe Pământ.Magnitudinea aparentă atinge -2,9 , luminozitate depăşită doar de Soare, Venus, Lună , iar Jupiterul va apărea uneori mai luminos ochiului liber .

Caracteristici fizice Înfăţişarea roşiatică a planetei se datorează oxidului de fier de la suprafaţă. Raza planetei Marte reprezintă jumătate din cea a Terrei, iar masa sa, doar o zecime; este mai puţin densă, dar aria suprafeţei sale este doar cu puţin mai mică ca aria suprafeţei uscate a Pământului. Marte se considera că are vârsta de 4,5 miliarde de ani, vârstă derivată din masuratori izotopice pe meteoriţi şi implicit extinsă la planetele de tip terestru (Mercur, Venus, Terra si Marte). Ziua marţiană durează cu o jumătate de oră mai mult decât ziua terestră şi este uneori numită sol iar anul marţian durează aproape cât doi echivalenţi pământeşti. Sateliţii lui Marte sunt în număr de doi, numiţi după câinii zeului Marte (Phobos şi Deimos). Aceştia sunt nişte corpuri mici, întunecate şi puternic marcate de cratere, la origine putând fi nişte asteroizi captaţi de gravitaţia Planetei Roşii. Satelitul Phobos, datorită perioadei sale de revoluţie siderală mult mai mică decât perioada de rotaţie siderală a planetei, are mişcare aparentă de la vest spre est şi răsare şi apune de câte 2 ori într-o zi marţiană.

Atmosfera Marte si-a pierdut magnetosfera acum 4 miliarde de ani, vantul solar interactionand direct cu ionosfera martiana, tinand atmosfera mai rarefiata decat ar fi in mod normal din cauza eliminarii atomilor din atmosfera superioara. Atmosfera marţiană este relativ rarefiată; presiunea atmosferică la suprafaţă are o valoare de doar 0.7-0.9 kPa, în comparaţie cu cea a Pământului, de 101.3 kPa. Atmosfera ajunge până la 11 km, pe când, cea a Terrei la doar 6 km. Compoziţia atmosferei: 95% dioxid de carbon, 3% nitrogen, 1,6% argon, conţinând urme de oxigen şi apă. Atmosfera este prăfoasă, oferind cerului marţian o culoare maroniu-roşcată. Existenţa metanului indică faptul că pe planetă a existat, sau există, o sursă de gaz. Activitatea vulcanică, impacturile cu posibile corpuri cereşti, şi existenţa vieţii sub forma unor microorganisme, ca metanogenele, reprezintă posibile surse. În lunile de iarnă, când polii sunt permanent în umbră, suprafaţa îngheaţă aşa tare încât 25-30% din întreaga atmosferă se condensează în bucăţi groase de gheaţă din CO2.

Clima Marte are anotimpuri ce se aseamănă celor de pe Pământ. Totuşi, ele sunt de două ori mai lungi, iar distanţa mai mare faţă de Soare face ca anul marţian să fie de aproape două ori mai mare ca al planetei noastre. Temperaturile variază între –140 °C (−220 °F) şi 20 °C (68 °F). De asemenea, Marte are cele mai puternice furtuni de nisip din sistemul solar. Acestea pot varia între furtuni pe areale mici şi furtuni ce acoperă întreaga planetă. Ele tind să apară când Marte e in poziţia cea mai apropiată de Soare, şi creşte temperatura la sol.

Geologie La suprafaţă, Marte este alcătuită în mare parte din bazalt, cercetătorii bazându-se pe compoziţia meteoriţilor marţieni ajunşi pe Pământ şi pe observaţii din spaţiu. Mare parte din planetă este acoperită de un praf mai fin ca pudra de talc. Examinarea suprafeṭei lui Marte a dezvăluit că părţi din crusta planetei au fost magnetizate, una dintre teorii susţinând că în trecut pe Marte existau plăci tectonice în mişcare. Sunt probe concludente care arată că a existat apă lichidă, deoarece s-au descoperit diferite minerale care se formează de obicei numai în prezenţa apei.

Geografia (Areografie) Primii oameni care au cartografiat planeta au fost şi primii “areografi”. În 1840, după 10 ani de studiu, Mädler desena prima hartă a planetei. Ecuatorul este definit de rotaţia corpului, dar locaţia Primului Meridian a fost specificată, ca şi în cazul Terrei, alegându-se un punct arbitrar. Un crater mic, mai târziu numit Airy-0, localizat în Sinus Meridiani reprezintă punctul prin care trece meridianul de 0.0° longitudine. Suprafaţa planetei, aşa cum se poate vedea de pe Pământ, apare sub două tipuri de areale: câmpii plane acoperite cu praf şi nisip bogat în oxid de fier roşiatic, considerate “continente”, şi li s-au dat nume ca Arabia Terra sau Amazonis Planitia; şi locuri mai întunecate, considerate “mări”, de aici denumiri ca Mare Erythraeum, Mare Sirenum şi Aurorae Sinus. Scutul vulcanic, Olympus Mons (Muntele Olimpus), este cel mai înalt munte cunoscut din sistemul solar. Acest munte are 25 km înălţime şi o bază de 600 km în diametru. În aceeaşi regiune cu el se află alţi trei vulcani, numiţi Arsia Mons (17 km inaltime), Pavonis Mons (14 km inaltime) şi Ascraeus Mons (18 km inaltime), şi cel mai mare canion, Valles Marineris, lung de 4000 km şi adânc de 7 km. Pe Marte sunt şi numeroase cratere de impact. Cel mai mare crater de pe Marte este Hellas Planitia. Are 2000 km in diametru si 6 km adancime, acoperit cu nisip de un roşu aprins.
Sateliţi naturali Marte are doi sateliţi naturali, Phobos şi Deimos, ce orbitează foarte aproape de planetă şi se crede că ar fi asteroizi capturaţi. Ambii au fost descoperiţi în 1877 de Asaph Hall şi au fost botezaţi după personajele Phobos (panică-frică) şi Deimos (teroare-spaimă) care, în mitologia greacă, îl însoţesc pe tatăl lor, Ares, zeul războiului, în bătălie. La romani, Ares se identifică cu zeul Marte.De pe Marte, mişcările sateliţilor Phobos şi Deimos apar diferite în comparaţie cu mişcarea Lunii. Phobos răsare în vest, apune în est şi răsare iar după 11 ore, în timp ce Deimos răsare în est dar foarte lent.
Orbita Marte e mai excentric decât celelalte planete din sistemul solar, iar distanţa medie până la Soare este de 230 milioane km. Perioada de rotaţie este de 687 zile pământeşti, dar o zi pe Marte e doar cu puţin mai mare ca cea de pe Pământ, 24 ore, 39 minute şi 35 secunde. Odata la 780 zile se produce opozitia planetei. Atunci se afla cel mai aproape de Pamant. Distanta minima dintre Marte si Terra se situeaza intre 55 si 90 milioane km. Următoarea dată când Marte va fi în opoziţie, va fi pe 29 ianuarie 2010. Pe 27 august 2003 a atins cea mai mică distanţă faţă de planeta noastră din ultimii 60.000 de ani: 55.758.006 km. Analize detaliate ale sistemului solar prevăd o apropiere şi mai mare în 2287.

Măsurarea timpului pe Marte sau zi marţiană, este durata echivalentă a unei rotaţii în jurul axei proprii a planetei Marte. Valoarea ei este în jur de 24 ore 39 minute si 35 secunde. Există dovezi că planeta a fost cândva mult mai accesibilă vieţii decât este astăzi, dar dacă au existat vreodată organisme vii pe Marte rămâne încă o întrebare deschisă. Misiunea Viking de la mijlocul anilor ’70 ce a avut ca scop detectarea de microorganisme în solul marţian, a adus unele rezultate pozitive, mai tarziu combătute de mulţi cercetători. În laboratorul Lyndon B. Johnson Space Center din Houston, Texas s-au găsit componente organice în asteroidul ALH84001, care se crede că ar proveni de pe Marte.