Franţa oficial Republica Franceză este o ţară situată în Europa de Vest (Franţa metropolitană), care cuprinde şi diverse insule şi teritorii situate în alte părţi ale planetei (Franţa de peste mări).

Dintre marile state europene, Franţa este cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu regal, iniţial organizat în jurul regiunii Île-de-France a cărei capitală este Parisul. Franţa este membră a Consiliului Europei, membră fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro şi a Spaţiului Schengen. Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizaţiei Naţiunilor Unite şi unul din cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de securitate ONU. Face parte şi din Uniunea Latină, Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi din G8.

Republica Franceză este un stat unitar fiind o democraţie organizată ca o republică semi-prezidenţială. Este o naţiune dezvoltată având cea de-a cincea economie mondială în 2008. Valorile pe care aceasta le apără şi de care se simte foarte ataşată sunt exprimate în Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului.

Din punct de vedere militar Franţa este membră a OTAN (din ale cărui structuri militare s-a retras în 1968 pentru a reveni parţial în 2002) şi este una din cele şapte ţări deţinătoare în mod oficial ale bombei atomice. Este considerată una dintre marile puteri de după cel de al Doilea Război Mondial.


Originea şi istoria numelui

Numele de Franţa provine de la denumirea latină Francia care înseamnă tărâmul Francilor. Francia desemna la origine o regiune din nordul Europei, populată, sau mai degrabă dominată de către poporul războinic germanic ce se numeau ei înşişi Franci. Astfel, Francia la origine nu avea o conotaţie geo-politică, ci mai mult geografică sau sociologică, similară cu termenele actuale Maghreb sau Balcani.

Termenul de franci desemnează cel mai probabil o ligă sau o confederaţie de popoare germanice instalate pe malul drept al Rinului, dincolo de frontierele Imperiului Roman care nu erau supuşi nici Imperiului şi nici unui alt popor mai important. Originea numelui de franci nu este clară existând mai multe ipoteze:

* cei mai mulţi specialişti considerând că provine din termenul frank în limbile proto-germanice ce înseamnă liber, legătura fiind aceea că, deoarece francii erau poporul conducător, ei erau oameni liberi. Totuşi, este foarte probabil ca termenul de „frank” să provină din denumirea tribului şi nu invers, deoarece varianta latină a termenului francus a apărut cu 200 de ani mai târziu decât prima apariţie a francilor.
* o altă origine posibilă este legată de termenul frankon care în limbile protogermanice defineşte un fel de topoare sau lăncii de aruncat folosite de către franci ca arme, şi pare a fi similar cu denumirea dată saxonilor după arma tradiţională a acestora numită seax. Cuvântul nu este foarte specific, deoarece este folosit de către Iulius Cezar pentru a identifica diverse triburi galice.
* regii Merovingieni pretindeau că sunt descendenţii unui trib ce a migrat din estul Europei şi a preluat numele în jurul anului 11 î.Hr. după numele unui şef numit Frankon sau Francio.
* o altă origine este că termenul francus provine din termenul latin frangere ce a frânge. Legătura cu francii este următoarea: în limba proto-francică exista termenul wrakjo (de la care provine termenul francez garçon - băiat) care avea sensul de soldat mic fiind diminutivul termenului wraker ce înseamnă soldat. Traducerea acestui din urmă în limba latină este pornind de la verbul frangere - francus cel care a rupt, distrugătorul, ucigaşul. Se presupune că acesta era termenul pe care îl foloseau pentru a se descrie soldaţii de elită de origine germanică a anumitor cohorte romane staţionate în extremitatea nordică a Imperiului. Aceştia, după pensionare se instalau pe malul drept al Rinului unde s-au organizat şi unde şi-au păstrat numele latin, ei fiind la originea francilor.

Poporul francilor era în principal un popor de războinici şi îşi alegea un şef numit Rex Francorum (Regele Francilor). Din perioada domniei lui Hugo Capet acest termen este folosit în mod strict pentru a face referire la Regatul Franciei. Din 1190 regele începând să poarte denumirea de Rex Francie ce devine mai târziu Roi de France (Regele Franţei).

Geografie.

Deşi marea parte a teritoriului francez (Franţa metropolitană; în franceză: la Métropole, sau France métropolitaine) se află în vestul Europei, Franţa este constituită şi din teritorii aflate în America de Nord, Caraibe, America de Sud, vestul şi sudul Oceanului Indian, nordul şi sudul Oceanului Pacific, şi Antarctica, aici însă suveranitatea este exercitată în Cadrul Tratatului Antarcticii.

Franţa metropolitană se întinde de la Marea Mediterană la Canalul Mânecii şi Marea Nordului şi de la Munţii Alpi şi Râul Rin până la Oceanul Atlantic. Datorită formei geometrice a teritoriului Franţei continentale, ţara este denumită colocvial ca Hexagonul (franceză: L'Hexagone). Se învecinează cu: Belgia (620 de km), Luxemburg (73 de km), Germania (450 de km), Elveţia (572 de km), Italia (515 km), Monaco (4,5 km), Andora (57 de km) şi Spania (650 de km). Franţa are frontiere cu Brazilia (700 de km), Surinam (520 de km)[6] şi o frontieră nematerializată cu Antilele Olandeze (10,2 km) în Insula Sfântul Martin.
Franţa, inclusiv toate teritoriile de peste mări

Franţa posedă o largă varietate de relief, de la câmpiile din nordul şi vestul ţării până la lanţurile muntoase din sud (Munţii Pirinei) şi sud-est (Munţii Alpi), aceştia din urmă având cel mai înalt punct din vestul Europei, Mont Blanc (4.810 de metri). Mai există regiuni muntoase cum ar fi Masivul Central sau Munţii Vosgi, precum şi largi bazine ale unor râuri cum ar fi Loara, Ronul, Garonne şi Sena.

Suprafaţa totală a Franţei metropolitane este de 551.659 de km², Franţa fiind clasată astfel ca al 47-lea stat după suprafaţă. Suprafaţa totală, ce cuprinde toate regiunile, colectivităţile şi teritoriile de peste mări, este de 674.843 de km², ceea ce reprezintă 0,45% din suprafaţa totală a uscatului de pe Pământ. Zona Economică Exclusivă a Franţei o clasează pe aceasta pe locul al doilea, după Statele Unite şi înaintea Australiei cu o suprafaţă totală de 11.035.000 de km², ceea ce reprezintă 8% din totalul Zonelor Economice Exclusive[7].

Împărţire administrativă

Franţa este divizată din punct de vedere adminisatrativ în 26 de regiuni: 22 se găsesc în cadrul Franţei metropolitane (21 situate în partea continentală plus Corsica), iar patru sunt regiuni de peste mări. Aceste 26 de regiuni se subdivid în 100 de departamente fiecare având asociat un cod ce îndeplineşte o serie de funcţii administrative, spre exemplu primele cifre din codul poştal, parte a numerelor de înmatriculare, etc. Patru dintre aceste departamente, departamentele de peste mări, sunt simultan regiuni de peste mări dar sunt parte integrantă a Franţai şi a Uniunii Europene. Departamentele se subdivid şi ele în 342 de arondismente alcătuite din 4.035 de cantoane şi 36.682 de comune. Trei comune, Paris, Lyon şi Marsilia sunt subdivizate la rândul lor în arondismente municipale.

Regiunile, departamentele, şi comunele sunt cunoscute drept "colectivităţi teritoriale" (collectivités territoriales), deţinînd ca atare consiliu şi executiv propriu, în timp ce arondisementele şi cantoanele sunt doar diviziuni administrative.

Pe lângă cele 26 de regiuni şi 100 de departamente, Republica Franceză este alcătuită şi din cinci colectivitaţi de peste mări, din care Noua Caledonie are un statut special, şi trei teritorii speciale nelocuite. Colectivităţile şi teritoriile de peste mare sunt părţi ale Republicii Franceze, dar nu fac parte din UE. Teritoriile din Pacific continuă să folosească francul CFP, al cărui valoare este raportată la euro. În contrast, cele patru regiuni şi departamente de peste mare, foloseau francul francez, iar acum folosesc moneda euro.

Franţa mai are sub control un număr de insule nelocuite în Oceanul Indian şi în Oceanul Pacific: Bassas da India, Clipperton, Europa, Glorioso, Juan de Nova, Tromelin.

Economie

Economia Franţei este o combinaţie de multe întreprinderi private (peste 2,5 milioane companii înregistrate) şi de importante (dar în scădere) intervenţii ale guvernului care păstrează o influenţă puternică asupra anumitor sectoare economice fiind principalul acţionar la numeroase societăţi considerate drept strategice (cale ferată, electricitate, construcţii de aeronave, etc.). Totuşi guvernul a început să îşi relaxeze controlul asupra anumitor sectoare şi a început să vândă o parte din acţiunile sale la anumite companii cum ar fi France Télécom, Air France, precum şi numeroase societăţi din domeniul asigurărilor, finanţelor şi din industria apărării.

Franţa este membră din G8, grupul celor mai industrializate naţiuni, fiind considerată în 2005 ca cea de a şasea economie mondială după Statele Unite, Japonia, Germania, China şi Regatul Unit. Franţa este una dintre cele 11 ţări din Uniunea Europeană care a lansat moneda Euro la 1 ianuarie 1999, aceasta înlocuind complet Francul Francez la începutul anului 2002.

Conform Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, în anul 2004 Franţa a fost cel de al 5-lea exportator mondial şi cel de al patrulea importator mondial de bunuri fabricate. În 2003 Franţa a fost cel de al doilea recipient de investiţii străine direct dintre ţările OCDE cu 47 miliarde dolari înaintea Statelor Unite, Japoniei, Regatului Unit sau Germaniei, iar companiile franceze au investit în acelaşi an 57,3 miliarde dolari, Franţa fiind astfel al doilea cel mai important investitor direct dintre ţările OECD, după Statele Unite. În 2005 raportul OCDE asupra ţărilor G7 clasa Franţa pe primul loc în ceea ce priveşte productivitatea (măsurată ca PIB per oră lucrată). [8] În 2004, PIB-ul per oră lucrată în Franţa era de 47,7 dolari, mai mult decât în Statele Unite(46,3$), Germania (42,1$), Regatul Unit (39,6$) sau Japonia (32,5$).[9]
La Défense, Paris este principalul centru al economiei franceze.

În ciuda acestor cifre, PIB-ul per locuitor în Franţa este semnificativ mai mic decât cele din alte state din OECD, fiind comparabil cu cel al ţărilor dezvoltate din UE, situat la aporximativ 30% din cel al Statelor Unite. Motivul este faptul că procentajul populaţiei franceze în activitate este mai mic decât cel din alte ţări, astfel încât PIB-ul pe cap de locuitor este mai mic, în ciuda productivităţii ridicate. Dintre ţările OECD Franţa are unul dintre cele mai mici procente de populaţie lucrătoare cu vârtsta între 15 şi 64 de ani, de doar 68.8% în 2004, faţă de 80% în Japonia, 78,9% în Regatul Unit, 77,2% în SUA şi 71% în Germania.[10] Acest fenomen se datorează şomajului relativ important: 9% din populaţia activă, posibilitatea facilă de a prelungii studiile şi ajutoarele din partea guvernului, din ce în ce mai rare în ultima vreme, pentru ca angajaţii din anumite domenii să poată ieşi la pensie mai repede.

Mulţi economişti consideră că principala problemă a economiei franceze nu este productivitatea, ci lipsa reformelor economice care să permită unui procentaj mai important din populaţia activă să lucreze. Punctele de vedere de dreapta susţin că orele de muncă scurte şi greutatea de reformare a pieţei muncii sunt punctele slabe, iar punctele de vedere de stânga menţionează lipsa politicilor guvernamentale de creare a justiţiei sociale. Încercări recente ale guvernului de a modifica piaţa de muncă pentru tineri pentru a combate şomajul s-au lovit în anul 2006 de o rezistenţă importantă manifestată prin proteste ample.

Cu peste 75 milioane de turişti străini în anul 2003, Franţa este clasată ca prima destinaţie turistică din lume. La aceasta se adaugă procentul important de francezi ce îşi petrec vacanţele în diferite regiuni ale ţării. Atractivitatea turistică se explică prin marea varietate de puncte de interes şi prin numărul lor foarte mare la care se adaugă diversitatea peisajelor, bogăţia patrimoniului şi climatul temperat precum şi facilităţilor de acces şi a infrastructurii turistice şi de transport foarte bine dezvoltate. Parisul şi împrejurimile sunt destinaţiile cele mai importante, urmate de Castelele de pe Valea Loarei, Mont Saint-Michel, Coasta de Azur şi staţiunile montane din Alpi, pentru a enumera doar cele mai prestigioase destinaţii. În anul 2003 turismul a reprezentat 6,6% din PIB şi a angajat aproximativ 700.000 persoane în activităţi direct legate de acesta.

Franţa are o importantă industrie aerospaţială reprezentată de concernul european Airbus şi este singura putere europeană (în afară de Rusia) care are propria sa bază de lansare de rachete spaţiale (Centre Spatial Guyanais). Franţa este de asemenea cea mai independentă ţară din punct de vedere engergetic dintre ţările Europei de Vest datorită investiţiilor importante în domeniul energie nucleare, lucru care face din Franţa unul dintre cei mai mici producători de gaze cu efect de seră dintre cele mai industrializate naţiuni din lume. Peste 80% din nevoile de energie electrică ale ţării sunt produse de centrale nuclearo-electrice (86,9% în 2005).[11]

Procentajul mare de terenuri fertile, cumulate cu utilizarea tehnologiilor moderne şi importantele subvenţii europene (aproximativ 14 miliarde dolari) au făcut din Franţa principalul producător şi exportator agricol din Europa şi al doilea exportator mondial de produse agro-alimentare după Statele Unite. Cu toate acestea, datorită înaltului nivel de tehnologizare, sectorul primar al industriei nu ocupă decât 4% din populaţia activă. Principalele produse de export sunt grâul, păsăret, produse lactate, carne de vită şi porc precum şi renumitele vinuri franţuzeşti.

Transport

Infrastructura de transport este foarte bine dezvoltată cu un număr mare de kilometri de cale ferată, autostrăzi şi drumuri naţionale şi peste 400 de aeroporturi.

Reţeaua de cale ferată are peste 30.000 km cu ecartament standard de 1.435 mm din care peste 14.000 km sunt electrificaţi. Franţa este renumită pentru sistemul de trenuri TGV ce pot circula, pe linii dedicate, cu viteze comerciale de până la 320 km/h. Există conexiuni cu toţi vecinii săi, (cu excepţia Andorei care nu posedă sistem de cale ferată), inclusiv cu Regatul Unit prin intermediul Tunelului Canalului Mânecii. Numeroase oraşe dispun de sisteme de trenuri suburbane (RER şi Transilien în Paris) şi metrou, unele dintre ele fiind de tip VAL automate. De asemenea în marile oraşe tramvaiul a început să fie din ce în ce mai prezent, după ce, în anii 1960 majoritatea liniilor au fost defiinţate.

Reţeaua rutieră are peste 890.000 km drumuri publice, marea majoritate asfaltate, din care reţeaua de autostrăzi are peste 10.000 km, majoritatea fiind cu taxă şi unele sunt operate de companii private. De asemenea există o reţea bine dezvoltată de drumuri naţionale, de peste 30.000 km, care leagă principalele oraşe. Piaţa auto este dominată de producătorii interni cum ar fi Renault (27% din piaţa auto în 2003), Peugeot (20,1%) şi Citroën (13.5%).[12] De asemenea, cu 70% din maşinile nou vândute în 2004, utilizarea motoarelor de tip diesel devine alegerea preferată, înaintea benzinei sau a GPL-ului.[13]

Din cele 478 aeroporturi franceze, 176 sunt aeroporturi cu piste pavate, cel mai mare fiind Aeroportul Internaţional Charles de Gaulle în apropierea Parisului. Air France este compania naţională, în curs de privatizare, parte a concernului Air France-KLM, care este cea de a treia companie mondială de transport aeronautic. Până în Secolul XIX transportul fluvial era foarte dezvoltat, existând în continuare peste 14.000 km de canale şi cursuri de apă navigabile, din care peste 6.000 km sunt foarte dens navigate. Există numeroase porturi, Le Havre, Saint-Nazaire, Bordeaux şi Marsilia fiind printre cele mai importante.

Demografie

Franţa avea o populaţie de 62.998.773 locuitori la data de 1 ianuarie 2006, din care 61.166.822 erau în Franţa metropolitană[14], ceea ce corespunde la aproximativ 1% din populaţia mondială. Din 1801 s-a organizat, la intervale regulate câte un recensământ naţional general, din 2004 acesta devenind permanent.

Creşterea demografică înregistrată de Franţa este una dintre cele mai dinamice din Europa şi este datorată unui nivel al natalităţii superior mediei europene şi unui sold migrator pozitiv (aproximativ 100.000 persoane anual). În ceea ce priveşte fecunditatea, aceasta se clasează printre primele în Europa, cu 2,01 copii per femeie în anul 2006; doar Albania, Muntenegru şi Islanda având indici de fecunditate mai mari. În plus, datorită creşterii speranţei de viaţă, se înregistrează o creştere a proporţiei de persoane în vârstă, fenomen cunoscut sub numele de pappy boom şi este datorat ajungerii la vârsta a treia a generaţiei baby boom din anii 1950.

Limba franceză este singura limbă oficială din 1992, astfel că Franţa este singura ţară din Vestul Europei (cu excepţia microstatelor) care are o singură limbă recunoscută oficial. Cu toate acestea, în Franţa se voresc 77 limbi regionale [15] care nu au nici un statut oficial, dar în ultima vreme au început să fie predate în unele şcoli. Alte limbi străine, cum ar fi limba portugheză, limba italiană, limba arabă şi altele, sunt vorbite de diferitele colectivităţi de imigranţi.

Cultură

Cultura franceză este bogată, diversificată şi veche, şi reflectă culturile sale regionale şi influenţa numeroaselor valuri de imigraţie de-a lungul timpului. Parisul, capitala sa, numit şi Oraşul Luminilor (în franceză la Ville lumière), a fost de-a lungul timpului un important centru cultural, găzduind artişti de diverse origini, fiind actualmente oraşul care adună cel mai mare număr de situri cu un caracter cultural din lume (muzee, plate, clădiri şi altele). În plus, aceste situri sunt consacrate unei mari varietăţi de teme.

Locul de naştere al cartezianismului şi al Secolului Luminilor, cultura franceză a lăsat moştenire lumii limba diplomaţilor, o anumită concepţie universală asupra omului (uneori considerată franco-centristă), numeroase realizări tehnice şi medicale şi o artă de a trăi ancestrală. Locul de naştere al cinematografiei şi un susţinător fervent al excepţiei culturale, Franţa a dezvoltat o industrie cinematografică de calitate, una dintre puţinele industrii cinematografice europene ce pot rezista maşinii hollywoodiene.

Cultura franceză este unul dintre principalele liante ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei care reuneşte diversele ţări care au afinităţi culturale şi care au fost puternic influenţate, de-a lungul timpului, de cultura franceză.

Cultura franceză este reprezentată de:

* sculptură:
* pictură:
* arhitectură:
* muzică:
* literatură:
* cinema:
* bucătărie: